Învăţământul dual – disponibil pentru elevi din anul şcolar 2017-2018

În urma consultărilor din grupul interministerial care a inclus reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, ai Ministerului Finanțelor Publice, ai  Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, reprezentanți ai Cancelariei Primului Ministru, ai mediului de afaceri, Legea Educaţiei Naţionale s-a modificat şi a fost posibilă introducerea învăţământului dual ca formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic cu următoarele caracteristici specifice:

a) este organizat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică;

b) asigură oportunităţi sporite de educaţie şi formare profesională pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici;

c) operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice şi alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;

d) facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unităţii de învăţământ partenere.

În luna aprilie 2017, Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat metodologiile de organizare şi funcţionare a învăţământului dual începând cu anul şcolar 2017-2018, precum şi cea organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor şi a Calendarului admiterii în învăţământul profesional dual de stat pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2017 - 2018.

Grupul interministerial care a propus introducerea învăţământului dual a reliefat necesitatea asumării de către operatorii economici a responsabilității pentru pregătirea practică a elevilor, asigurarea prezenței reprezentanților operatorilor economici în Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, flexibilizarea duratei programelor de formare profesională, adaptarea curricullumului la nevoile pieței muncii locale și regionale, asumarea costurilor formării în stagiile de practică între operatorul economic şi stat prin deduceri fiscale acordate operatorului economic etc.

Modificările legislative permit reconfigurarea învățământului profesional prin soluțiile identificate și asumate începând cu anul şcolar 2017-2018. Reamintim că formarea profesională în învățământul profesional-dual combină educația primită într-o unitate de învățământ cu învățarea la locul de muncă în cadrul unei companii.

Fișiere atașate: