Operatorii economici pot solicita până la data de 23 noiembrie 2018 şcolarizarea elevilor în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2019-2020

  • Info IPT


Învățământul profesional reprezintă un traseu de formare profesională inițială care se organizează pentru calificări profesionale, nivel 3 conform Cadrului Naţional al Calificărilor, stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale în conformitate cu Registrul Național al Calificărilor, în funcție de nevoile pieței muncii, identificate prin documente strategice de planificare a ofertei de formare regionale, județene și locale sau la solicitarea directă a operatorilor economici.

Învățământul dual pentru nivelul 3 de calificare reprezintă o formă de organizare a învăţământului profesional, organizat la inițiativa operatorilor economici interesați în calitate de potențiali angajatori ai absolvenţilor, asigurând oportunități sporite de educație și formare profesională de calitate, în relație cu un potențial loc de muncă.

În urma acţiunilor de informare organizate la nivel local / judeţean / municipiului Bucureşti, operatorii economici au fost invitaţi din nou să se implice în parteneriatele cu unităţile de învăţământ profesional şi tehnic pentru furnizarea stagiilor de pregătire practică pentru învăţământul dual şi învăţământul profesional. Calendarul complet al etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrei de şcolarizare în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2019-2020 se poate regăsi aici .

Solicitarea pentru învăţământul dual se completează şi se transmite până la data de 23 noiembrie 2018 la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic pe adresa de mail vet@tvet.ro. Modelul pentru solicitarea pentru şcolarizarea în învăţământul dual se poate descărca de aici

Solicitarea pentru învăţământul profesional se completează şi se transmite până la data de 23 noiembrie 2018 la Inspectoratele Şcolare Judeţene / al Municipiului Bucureşti. Modelul pentru solicitarea în învăţământul profesional se poate descărca de aici .

Reaminitim că CNDIPT a reglementat organizarea şi funcţionarea învăţământului dual, astfel, operatorii economici se pot implica mai mult în formarea profesională a elevilor, începând cu selecţia acestora, furnizarea de stagii de pregătire practică în acord cu curriculumul naţional, dar şi cu cel în dezvoltare locală, construit de către operatori în parteneriat cu unităţile de învăţământ partenere, ajungând la o implicare directă în evaluarea curentă şi finală a elevilor.

Mai multe amănunte despre învăţământul dual puteţi regăsi aici .
Mai multe amănunte despre învăţământul profesional puteţi regăsi aici .

Standardele de pregătire practică după care se realizează şcolarizarea în învăţământul dual / profesional se regăsesc aici.



Fișiere atașate:

Categorii

Important

Peste 52.000 locuri disponibile pentru învăţământul profesional, inclusiv dual pentru anul şcolar 2019-2020

Eforturile Ministerului Educaţiei Naţionale pentru a răspunde operatorilor economici în vederea asig...

“Masă rotundă de Nivel Înalt” organizată în cadrul proiectului „Learning by Doing”

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional si Teh...

OMEN 174/2019 - corelarea planurilor de învățământ cu structura anului scolar 2019-2020

A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 174/05.03.2019 Ordinul Ministerului Educației Naționale nr....

Learning by Doing - Titlul de Excelență 2019 – de la inovare locală la recomandări de politici naționale

Titlul de excelență 2019 atinge nivelul național prin extinderea mecanismului în județele Alba, Dâmb...

Cadrul strategic pentru infrastructura educațională și sprijin în planificarea strategică a educației și formării profesionale - INFRAED

Proiectul Cadrul strategic pentru infrastructura educațională și sprijin în planificarea strategică ...